O celebră actriță din Game Of Thrones este însărcinată! Tăticul este în culmea fericirii
Sophie Turner, în vâstă de 23 de ani, este însărcinată. Actrița din „Game of Thrones” și soțul ei, cântărețul Joe Jonas (30 ani), așteaptă primul lor copil.
Cântărețul și actrița s-au căsătorit în luna mai a anului trecut, în cadrul unei ceremonii-surpriză, în Las Vegas, la câteva ore după ce participau la gala Billboard Music Awards. Un actor costumat în Elvis Presley a oficiat nunta iar DJ-ul Diplo, prieten al cuplului, a difuzat life ceremonia, fără acordul celor doi. Joe a admis, ulterior, că părinții lui au aflat despre nuntă de pe Internet.
Acestei ceremonii a urmat nunta propriu-zisă, în fața familiei și a prietenilor, la Le Chateau de Tourreau – în luna iulie – în Sarrians, Franța.
https://www.instagram.com/p/B8J8vEyBLVy/?utm_source=ig_web_copy_link
Cei doi formează un cuplu de la finalul anului 2016, iar în octombrie 2019 se logodeau. „E minunat să fii logodit. Nu e ca și cum aș fi realizat ceva măreț, dar mi-am găsit persoana pereche; e ca și cum am găsit o casă pe care o iubesc și în care vreau să stau pentru totdeauna. E un sentiment de pace care vine odată cu găsirea persoanei potrivite ție”, declara Sophie după logodnă.
O sursă citată de Just Jared a declarat că „Sophie a început să aleagă vestimentații pentru covorul roșu și în afara lui potrivite siluetei în schimbare”. Cel mai recent, cuplul a fost văzut pe covorul roșu al premiilor Grammy – unde actrița a purtat o fustă foarte scurtă, cu volane, marca Louis Vuitton, un brand pentru care Turner este – de altfel – ambasador.
Actrița și soțul ei încă nu au confirmat zvonurile privind sarcina.